Wishful thinking

•decembrie 16, 2009 • 6 comentarii

Dacă ar fi să ia unu’ o statuetă şi să pocnească peste gură un politician român, care-aţi vrea să fie victima?

Quote of the week

•decembrie 8, 2009 • 3 comentarii

N-am de gând să atârn aici câte o vorbă de duh pe săptămână aşa cum ar putea sugera titlul, dar să zicem că săptămâna asta n-am dat încă peste o frăzucă mai mişto decât cea de mai jos, şi sincer să fiu nici nu prea am speranţe să dau.

„If there is any kind of supreme being, it is up to all of us to become his moral superior.”

(Terry Pratchett prin gura lordului Vetinari – Unseen Academicals).

Hî hî

•decembrie 7, 2009 • Un comentariu

Am să încep prin a spune că Băse e un nasol. Faptul că Băse a câştigat e umbrit, însă, de faptul că „ăilanţi” au pierdut. Geoană – penibil până la capăt. Crin – păcat de el, că promitea. Iar Oprişan poa’ să-şi bage icoana aia undeva.

Nasol

•noiembrie 22, 2009 • Un comentariu

.

De căcat

•noiembrie 10, 2009 • Un comentariu

Găsesc că Băse e de căcat când se încăpăţânează să nu-l desemneze pe Johannis pe motiv că în spatele lui s-ar afla Felix, Patriciu, Hrebe şi compania. Găsesc că PSD, PNL şi UDMR sunt de căcat când refuză să ia în calcul nişte discuţii cu premierii desemnaţi de Băse pe motiv că în spatele respectivilor se află Băse, în condiţiile în care din discuţiile alea ar putea ieşi un guvern. Nu că aş muri de dorul unui guvern – dimpotrivă, m-aş simţi extrem de bine fără guvern. Dar problema nu e că n-avem guvern, ci că avem guvern, şi nu orice guvern, ci chiar guvernul Boc care, colac peste pupăză, nici măcar nu mai poate împrumuta bani ieftini de la FMI, ci e forţat să împrumute bani scumpi de la bănci. Pe care îi plătesc eu, cu bonusul că băncile nu mai dau bani la populaţia amatoare de garsoniere care să-mi poată astfel cumpăra mie garsoniera din Sălăjan – a propos, vând garsonieră în Sălăjan. Cineva interesat? Dar să nu divaghez.  PSD e de căcat că îl acuză pe Băse de generarea crizei când putea bine-mersi să desemneze alt ministru de Interne şi să-şi vadă de treabă. Băse & PDL sunt de căcat când acuză PSD de generarea crizei, când puteau să-l lase dracu’ pe Nica la Interne (nu era şi n-avea cum să fie mai rău decât Pogea la Finanţe). PNL e de căcat când acuză PSD şi PDL de halul în care se află economia, de parcă n-ar fi aruncat bani cu lopata în toate părţile atunci când i-au avut. PSD şi PDL sunt de căcat când dau vina pe PNL, în condiţiile în care guvernarea pe care şi-au asumat-o a atins nişte culmi de incompetenţă pe care nu le credeam posibile. Băse e de căcat când agită săbii şi buzdugane (mai era unu’ care se credea voievod) şi când ba se luptă cu criza, ba declară că nu-i treaba lui să se lupte cu criza. Şi când merge în campanie la braţ cu Neţoiu. Şi când se pupă cu Bercea Mondialu’. Şi când se cacă pe ea de Constituţie, iar după aia zice că a fo’ greşeală de exprimare. Şi când se înconjoară de slugi penibile. Şi când spune de două ori aceeaşi poveste cu tricolorul şi catargul, cu exact aceleaşi inflexiuni şi aceeaşi concentraţie de lacrimi în voce. Boc e de căcat din atât de multe motive încât mi-e lene şi silă să le înşir, dar am să menţionez totuşi că, aşa cum unii se cred voievozi, Boc se crede vechil – vezi faza cu biciul – şi poate chiar asta e. Jalnic. Geoană e de căcat când e îngrijorat de soarta bugetarilor care ar putea fi daţi afară în condiţiile în care un salariat care produce plusvaloare ţine în spate j’de pensionari şi bugetari, iar aparatul funcţionăresc e supradimensionat, greoi, ineficient şi nu în ultimul rând extrem, da’ extrem de nesimţit. Şi când se face că n-a fost la guvernare, nici gura nu-i miroase. Şi când preia ştafete de la Iliescu, şi când se bate cu pumnii în piept pe motiv că-i campionul concilierii şi dialogului, ceea ce nu-l împiedică să fie câine când pleacă de la teveu şi discută cu adversarii politici. Şi când e garantat de Vanghelie. Ah, şi de Hrebe. Crin e de căcat când plănuieşte să dea fuga la Patriarh imediat ce pupă funcţia de preşedinte cu vederi liberale al unui stat laic, dac’o pupă. Şi când ar vota cu Vadim şi Jiji mai degrabă decât cu Băse (e ca şi cum ai cere azil în Coreea de Nord pe motiv că acasă la Vaslui mori de foame). Şi când o dă după aia la întors, că de fapt n-ar vota, da’ dacă ar fi să fie, ceea ce n-o să fie, da’ dacă ar fi, ar vota. Şi când îl acuză pe Băse de mârlănie şi agresivitate în condiţiile în care de-a dreapta lui şade Sică Orban, cu nimic mai puţin mârlan şi agresiv decât primul mârlan agresiv al ţării. SRS şi Chireac sunt de căcat că sunt nişte şantajişti ordinari. Cătălin Macovei e de căcat că nu dă fuga la procuratură şi se lasă şantajat, ergo e şantajabil. Realitatea TV e de căcat că nu dă ştirea cu SRS şi Chireac. Traian Ungureanu e de căcat că merge la Realitatea, la o dezbatere cu subiect anunţat, şi în loc să ceară două minute să vorbească off-topic, să remarce faptul că SRS şi Chireac sunt nişte şantajişti ordinari şi Realitatea nu dă ştirea şi apoi să continue civilizat dezbaterea, se apucă să se certe ca la uşa cortului cu moderatorii, să deturneze, practic, juma’ de emisiune, după care se cară că de, şi-a făcut numărul. Vreau să văd şi eu o situaţie în care A şi B sau A, B şi C se ceartă şi se acuză reciproc, dar măcar unul din ei să nu fie de căcat. Se poate? Nu? De ce-i toată lumea de căcat? Wtf??!!! Eu nu sunt de căcat, şi deci merit să nu fiu reprezentat, guvernat şi informat de oameni de căcat. Dar uite că sunt. Oare oi fi şi eu de căcat? Garsoniera nu-i de căcat, e spaţioasă, 39 de metri pătraţi, cu balcon, două debarale, baie în care poţi să faci baie, nu doar duş, e aproape de metrou, piaţă, Billa şi de pizzeria New York pe care n-o recomand că e de căcat, şi până nu de mult a avut un şotron desenat pe tavan. Îl mai are şi acum, dar e acoperit de un strat proaspăt de lavabilă. Dacă îmi place de tine, îi pun şi termopane.

Din nou cu ţigănci lesbiene

•octombrie 31, 2009 • 3 comentarii

Amuşinând pe Vox Publica, dădui peste o postare de-a lui Pătrăşconiu în care autorul invita cititorii la reflecţie asupra afirmaţiei lui Remus Cernea cum că „România va fi cu adevărat liberă şi democratică, când va avea  preşedinte o femeie romă, lesbiană şi atee pentru că atunci oamenii înseamnă că vor alege un preşedinte trecând peste prejudecăţile lor”. N-am să mă apuc să caut şi să comentez reacţii imbecile creştino-legionaroide, întrucât sunt pe cât de suculente, pe atât de greţoase, iar eu nici măcar nu mi-am terminat cafeluţa. Am dat, însă, la postarea respectivă, peste două comentarii care mi se par simptomatice, ale unor indivizi despre al căror nivel real de civilizaţie am oarece îndoieli, dar care, spre deosebire de creştinoizii şi fasciştii citaţi pe alte bloguri întru amuzarea ateilor, nu se apucă să-l facă albie de porci pe Cernea, ci îşi exprimă civilizat punctul de vedere. Aşa cum văd eu lucrurile, ăştia reprezintă punctul de vedere al românului urban mediu, ăla de pe stradă care nu iese în evidenţă, nu se duce să pupe moaşte, nu se bate cu cărămida în piept exhibându-şi patriotismul. Ba unul dintre comentarii chiar miroase a om care a făcut o facultate (n-am să zic om educat, că asta-i altă treabă). Dar să vedem ce spun cei doi:

 

„Nu-i dau dreptate d-lui Cernea. Nu din prisma prejudecatilor (care colcaie in tara asta), ci din prisma realitatii. Un om (femeie sau barbat) rrom(a) lesbiana(homosexual) si atee(u) reprezinta o minoritate a minoritatii. Si asa ceva nu poate fi ales democratic, indiferent de calitatile persoanei.  Pentru ca oamenii nu se simt reprezentati de el/ea.”

 

„Ganditi-va cat de meseriasa in arta manipularii poate sa fie persoana cu cele trei calitati de mai sus, ajunsa presedinte la noi. Pana si Basescu s-ar simti complexat de un asemenea manipulator.”

 

În esenţă, oamenii spun cam acelaşi lucru. Nu se poate, domnule. Cel puţin nu fără o doză straşnică de manipulare. Pentru că, se pare, în opinia românului mediu, reprezentarea politică e ceva ce ţine de culoarea pielii, de preferinţele sexuale şi de etnie. Nu de interesele cetăţeanului şi de modul în care un om politic înţelege să le urmărească şi să le respecte, nu de ce face omul politic sau potenţialul om politic, ci de ce este sau mai degrabă de ce pare a fi. N-am să fiu nedrept aici, nici alţii nu sunt mai breji – cam peste tot în lume, şefii de stat sunt bărbaţi coloraţi ca majoritatea locuitorilor din zonă şi care şi-o trag cu femei. Dar există locuri pe lume în care se află sau s-au aflat la putere femei de genul Angelei Merkel sau al lui Margarent Thatcher. Există un loc unde măcar jumătate din alegători au avut de ales între a susţine un negru sau o femeie (şi s-au ales cu negrul; în fine, aici e de discutat, mie negrul ăla mi se pare destul de alb), există locuri în care există hai nu un preşedinte, hai nu un prim-ministru, da’ măcar un deputat homosexual. Sau lesbiană. Sau ateu (fireşte, mă refer la cazurile în care astfel de opţiuni sunt declarate). Există (aici e doar o impresie personală, dar de care sunt pregătit să ţin cu dinţii) locuri în care creştinii sunt capabili să voteze un ateu, iar heterosexualii un homosexual sau o lesbiană pentru simplul motiv că acel om LE REPREZINTĂ INTERESELE REALE. Nu pentru că se fute sau se şterge la cur sau se închină la fel ca ei, ci pentru că au nişte interese bine definite şi votează pe cine li se pare că i-ar ajuta mai eficient să şi le urmărească. Oamenii ăia ştiu ce vor, şi când doresc un lucru, e vorba de dorinţe de oameni maturi, nu de boraci de cinci ani. Vor taxe mai mici sau birocraţie mai eficientă, nu o Olandă sau o Suedie ca soarele sfânt de pe cer.

 

La noi, singurii care vor chestii bine definite sunt fascist-creştinoizii (a se vedea mai sus) pe de o parte şi o extrem de mică masă de oameni cu opţiuni clare care se uită cu lupa la programele politicienilor, doar-doar or descoperi oleacă de substanţă pe care să o poată vota sau respinge în mod raţional. Unii votează cu Becali/Vadim, ceilalţi cu cine le surâde după o analiză cât de cât raţională a poveştii. Restul votează la oha, emoţional, aiurea, instabil sau, dimpotrivă, oferă de fiecare dată acelaşi vot înţepenit pentru că le e lene să voteze altceva. Care cu Băse că are coae, care tot cu Becali/Vadim, dar la mişto, care cu Iliescu că le-a dat pământ şi le-a mărit pensiile, care cu Năstase că e un domn, nu ca Băse, care cu Geoană că şi el e un domn şi e finuţ şi a fost în America, care cu Crin că e liberal (whut???). Şi au impresia că reprezentarea politică înseamnă să-l votezi pe ăla care seamănă cu tine sau, mai degrabă, cu care ţi-ai dori să semeni. Aşa, cam ca la personajele de benzi desenate. Cum ziceam şi în altă postare, chiar şi excluzând extremiştii, românul obişnuit de pe stradă e un animal destul de neplăcut.

Cernea (nu neapărat) preşedinte!

•octombrie 27, 2009 • 2 comentarii

M-am decis să votez în turul întâi, ceea ce, credeţi-mă, e lucru mare, dată fiind lipsa mea de entuziasm cu privire la adunătura noastră de candidaţi. În turul doi ar fi fost oricum posibil să votez, în sensul în care în anumite situaţii m-aş fi simţit obligat să merg şi să aleg răul oleacă mai mic. În ce priveşte turul întâi, însă, mărturisesc că mi se rupea (şi continuă să mi se rupă, după cum se va vedea) care vor fi primii doi clasaţi. Mi-a trăznit prin cap, însă, că, aşa cum votul nu e musai să fie exprimat în realitate în favoarea unui candidat (după cum o demonstrează votul negativ), n-are de ce să trebuiască musai să fie exprimat în scopuri legate de deciderea viitorului ocupant al postului de preşedinte. Conjunctural, pot apărea motive – le putem spune chiar parazite – pentru care un individ, altfel prea puţin înclinat să-şi petreacă o jumătate de oră dintr-o duminică mergând la vot, să-şi mişte, totuşi, fundul şi să-şi bage ştampila în floarea politichiei româneşti.

În cazul de faţă, motivul meu personal e legat de domnul Remus Cernea. Cei care citesc regulat acest blog vor fi, fără îndoială, profund surprinşi că un om credincios şi cu frică de Dumnezeu aşa ca mine ar vota cu un ateu care vrea ţigănci lesbiene la preşedinţia României. Ce vreau să spun, însă, e că, dacă domnul Cernea ar avea şanse să ajungă preşedinte, m-aş feri ca de Necuratul să-l votez. De ce? Păi pentru că un om naiv în sensul bun al cuvântului – deoarece a înota împotriva curentului şi a încerca să te pui de-a curmezişul prostiei oamenilor, aşa cum face în prezent domnul Cernea, necesită o bună şi, de altfel, salutară doză de naivitate – s-ar transforma, în infinit de puţin probabila situaţie în care ar ajunge la Cotroceni, într-un om naiv în sensul rău al cuvântului, adică manipulabil şi incapabil să controleze ceva pentru simplul motiv că ar cădea în politică cu hârzobul din cer, fără să ştie cu ce se mănâncă preşedinţia, fără să cunoască lighioanele împreună cu care trebuie să aibă grijă de soarta ţării şi fără să ştie ce butoane trebuie să apese ca să-i iasă pasienţele. Dreptu-i, nici ăilalţi nu sunt buni de preşedinte (de-aia nu-i votez), dar, în anumite cazuri, problema e alta, şi anume că sunt porci şi li se rupe extrem de tare de mine. Revenind, însă, nu-l vreau pe Cernea preşedinte, dar am să-l votez. De ce? Păi de vizibilitate. Remus Cernea susţine secularismul. În treacăt fie spus, e cam singurel şi cam stingher dacă nu punem blogurile la socoteală. Am să-l votez sperând ca un procent cât mai ridicat să arunce oleacă de lumină de reflector asupra chestiunii respective, mult prea ignorată de mass-media. Sub 1% ar fi inutil. Probabil că şi un 2% la fel. Un 3% poate că ar determina vreun nene sau vreo tanti cu ceva audienţă de pe la vreun post TV naţional să vorbească despre Remus Cernea timp de câteva minuţele, pomenind pe scurt despre treaba cu secularismul. Un 4% poate că ar atrage în mod real atenţia asupra existenţei unor indivizi care, în momentul de faţă, nu există statistic şi sunt practic invizibili în media – ateii. Un (îndrăznesc să sper) 5% poate ar duce la o dezbatere de o oră asupra secularismului. Un 7% (deja delirez, nu mă băgaţi în seamă) poate că ar convinge realizatorii TV că şi secularismul poate face audienţă – de nişă, dar audienţă. Cât de sus – sau de jos – credeţi că se poate merge?

Uuuuuhaaaa!

•octombrie 11, 2009 • 3 comentarii

Nimerind, din întâmplare, la televizor cu cafeaua în mână, am dat peste ceva ce n-am mai văzut şi, dată fiind evoluţia generală a societăţii româneşti, nici nu speram să văd vreodată. O mică dezbatere la Realitatea TV, nu ştiu numele moderatoarei – se pare că lucrează ziua, când eu mă aflu prin alte părţi decât în faţa televizorului, respectiv la calculator. Invitaţi – Pavel Lucescu şi Alfred Bulai, sociolog de felul lui. Titlul afişat era „Credinţă şi politică” (deci am ciulit urechile, am dat mai tare şi-am început să legăn mai tare copchilu’ ca să nu mai miaune), şi ocazia era nu’ş ce sărbătoare religioasă care e azi şi care implică stat la cozi cu orele şi călcatul aproapelui pe şi în picioare. Nu ştiu exact ce sărbătoare, că n-am prins de la început, probabil e cu moaşte. Dar să lăsăm vorbăria. Spicuiesc din memorie:

Alfred Bulai:

„După ateismul forţat am trecut la religiozitate excesivă. Suntem prea religioşi pentru a face parte din lumea contemporană.”

„Statistic vorbind, nu avem atei, ceea ce este o aberaţie.”

„Orice occidental ar fi în pragul preinfarctului dacă ar auzi că un primar vrea să facă biserică.”

„Nici comuniştii nu se luau de ăia micii, nu se apucau să facă propagandă la clasa întâi.” (în mod evident, cu referire la predarea religiei în şcoli)

Pavel Lucescu:

„Majoritatea politicienilor sunt atei care nu au curajul să se declare.”

„S-a ajuns la situaţia în care prezenţa masivă a politicienilor la evenimentele religioase face ca participarea lor să nu aducă puncte politice, însă absenţa să le fie penalizată.” (sau ceva de genul acesta, cum ziceam, citez din memorie)

Cum ziceam, n-am văzut aşa ceva la televizor, nici nu speram să văd. La televizor apar diverşi părinţi, diverse măicuţe şi Oreste pe post de bomboană pe colivă. La mai mare, Realitatea, că multe păcate ţi-ai mai spălat într-un sfert de oră!

Mentalitate de loseri

•octombrie 8, 2009 • 5 comentarii

Am zis loseri. Ar fi trebuit sa zic labagii. Mentalitate de om care si-o freaca la el in dormitor cu gândul la ţâţele cine ştie cărei starlete. Nimeni nu-l bagă în seamă, dar el şi-o freacă fericit crezând sincer, pentru un moment, că a prins vreo bunăciune de blondă de un sfârc. Că a pus şi el mâna pe comoară. Hai, nu mâna, un deget. Nu văd absolut nici o diferenţă între asta şi toate televiziunile imbecile care au titrat toată ziua „Premiul Nobel pentru o româncă”, „Nobelul pentru o scriitoare de origine română” etc. Hai să fim şi noi mândri de ceva, măcar o zi. Hai să ne facem că suntem părtaşi la o realizare. Hai să ignorăm realitatea, încă o zi. Hai să şterpelim nişte culoare din alte părţi, de la alţi oameni, şi să ne boim viaţa oleacă.

Herta Müller nu-i româncă. E nemţoaică şi scriitoare de expresie germană. Iar faptul că s-a născut în România, ba mai mult, în România lui Ceauşescu, a fost o întâmplare, o belea pe care poate norocul, dar eu cred că voinţa şi curajul, au ajutat-o s-o corecteze. Şi sunt convins că, indiferent de valoarea ei ca scriitor, nu Nobelul ăla e cea mai importantă realizare din viaţa ei.

Cât despre chestiile de soiul burtierelor de azi, astea sunt lucruri care mă fac cu adevărat să fiu jenat de faptul că sunt român. Nu înjurăturile, nu grătarele de te miri unde, nu manelele, nu scuipaţii, nu nesimţirea. Astea mă irită şi mă scot din sărite. Dar meschinăriile de genul ăsta mă fac să-mi fie ruşine.

PS. Nu ştiu dacă a fost frumos din parte-mi să fac comparaţia de mai sus. Cu siguranţă e extrem de neelegantă. Am să dau, însă, eleganţa pe claritate – laba e labă şi n-are sens să ne ascundem după deşti.

Pundit kitchen

•septembrie 18, 2009 • 2 comentarii

political-pictures-pope-benedict-xvi-vow-poverty

political-pictures-founding-fathers-church-state

http://punditkitchen.com/