Naivitate

Una din chestiile care îmi sar în ochi cu regularitate la credincioşi (după cum se va vedea, e vorba de lucruri care nu ţin întotdeauna de religie, dar se potrivesc precum o mănuşă credincioşilor) e naivitatea cu care formulează construcţii pseudologice fără mare legătură cu realitatea şi care ar fi înduioşătoare dacă nu m-ar scoate de fiecare dată din pepeni. Construcţiile la care mă refer vin pe modelul „Dacă A, atunci B”, unde A şi B sunt lucruri pe care vorbitorul le înghesuie după chef şi IQ în aceeaşi categorie, din care rezultă fără putinţă de tăgadă că ele vin împreună, că A îl cauzează pe B, că A nu se poate fără B, că nu iese B fără A şi, în foarte multe cazuri, că sub aparenta inocenţă a lui A se ascunde cumplitul B, aflat la doar un pas distanţă de acesta. Dar să dau oarece exemple:

  • Religia. Religia e bună pentru că ne învaţă de bine. Ne învaţă să nu furăm şi să nu ucidem. Ergo, dacă avem religie (A), vom avea cu toţii un comportament cât se poate de moral, ne vom iubi ca fraţii, vom întoarce obrazul, vom da cămaşa de pe noi şi în general vom fi nişte bomboane (toate acestea reprezentând elementul B al poveştii). Reality check: puşcăriile gem de credincioşi, încât mai degrabă ai putea spune că nu există atei în puşcărie, nu în tranşee. Credincioşii dau cu pietre în păcătoşi (sau, după caz, le dau foc), motivând că ei în realitate urăsc păcatul, dar iubesc păcătosul, bătaia sau arderea pe rug având rolul de a purifica sufletul celui vizat şi reprezentând, prin urmare, un act de iubire. Problema e că tot păcătoşii, oricât ar fi ei de iubiţi de oiţele cele bineplăcute Domnului, se aleg cu cucuie.
  • Homosexualitatea. Se ştie bine că homosexualitatea şi pedofilia merg mână în mână, şi că dezincriminarea uneia ar obliga statele să o scoată de sub incidenţa legii pe cealaltă. De asemenea, avem bănuieli că homosexualitatea ar duce şi la zoofilie şi necrofilie. Dat fiind că nimeni dintre susţinătorii drepturilor homosexualilor nu s-ar gândi să legalizeze necrofilia, e clar că locul homosexualilor e la puşcărie. În plus, dacă toţi am fi homosexuali, specia umana ar dispărea. Prin urmare, homosexualitatea trebuie stârpită, ca să nu ne stârpească ea pe noi mai întâi. Este că are sens? Şi fireşte că un copil crescut de un cuplu homosexual va ajunge la rândul lui homosexual. Aşa cum, se ştie bine, copiii crescuţi de cupluri hetero ajung fără excepţie hetero la maturitate.
  • Iarba. Iarba e un drog, heroina e un drog – e la mintea cocoşului că la scurtă vreme după ce ţi-ai rulat primul joint, îţi vei băga cu voioşie în venă şi, pe cale de consecinţă, vei vinde din casă, vei da în cap pe stradă şi vei lua SIDA din pricină că vei fi împărţit acul şi seringa cu vreun aurolac. Clar, iarba provoacă SIDA. Interzicem? Cum să nu interzicem.

Ar mai fi grămezi de exemple, de la rockerii satanişti la ateii comunişti, trecând prin diverse teorii ale conspiraţiei şi ajungând la bătaia ruptă din rai şi armata sau puşcăria care te fac bărbat. Dar pentru moment am să mă declar răcorit şi-am să mă opresc aici.

~ de paganu pe Februarie 11, 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: