Mentalitate de loseri

Am zis loseri. Ar fi trebuit sa zic labagii. Mentalitate de om care si-o freaca la el in dormitor cu gândul la ţâţele cine ştie cărei starlete. Nimeni nu-l bagă în seamă, dar el şi-o freacă fericit crezând sincer, pentru un moment, că a prins vreo bunăciune de blondă de un sfârc. Că a pus şi el mâna pe comoară. Hai, nu mâna, un deget. Nu văd absolut nici o diferenţă între asta şi toate televiziunile imbecile care au titrat toată ziua „Premiul Nobel pentru o româncă”, „Nobelul pentru o scriitoare de origine română” etc. Hai să fim şi noi mândri de ceva, măcar o zi. Hai să ne facem că suntem părtaşi la o realizare. Hai să ignorăm realitatea, încă o zi. Hai să şterpelim nişte culoare din alte părţi, de la alţi oameni, şi să ne boim viaţa oleacă.

Herta Müller nu-i româncă. E nemţoaică şi scriitoare de expresie germană. Iar faptul că s-a născut în România, ba mai mult, în România lui Ceauşescu, a fost o întâmplare, o belea pe care poate norocul, dar eu cred că voinţa şi curajul, au ajutat-o s-o corecteze. Şi sunt convins că, indiferent de valoarea ei ca scriitor, nu Nobelul ăla e cea mai importantă realizare din viaţa ei.

Cât despre chestiile de soiul burtierelor de azi, astea sunt lucruri care mă fac cu adevărat să fiu jenat de faptul că sunt român. Nu înjurăturile, nu grătarele de te miri unde, nu manelele, nu scuipaţii, nu nesimţirea. Astea mă irită şi mă scot din sărite. Dar meschinăriile de genul ăsta mă fac să-mi fie ruşine.

PS. Nu ştiu dacă a fost frumos din parte-mi să fac comparaţia de mai sus. Cu siguranţă e extrem de neelegantă. Am să dau, însă, eleganţa pe claritate – laba e labă şi n-are sens să ne ascundem după deşti.

~ de paganu pe Octombrie 8, 2009.

5 Răspunsuri to “Mentalitate de loseri”

  1. Hehehe deci nu numai eu am avut sentimentul ăsta de ridicol cînd am văzut ce tam-tam s-a făcut în media românească. „Meschinărie” e bine zis.

  2. Este consecinţa firească a teribilului complex de inferioritate al oricărei naţii mici. Această „confiscare” a orice şi oricine a avut vreo legătură cu patria noastră mumă este un sindrom specific culturilor din provinciile imperiilor. Kundera a avut probleme chiar – cu cehii care l-au făcut trădător că nu mai scrie decît în franceză, după care i-au inventat dosar de turnător. Iar în ce ne priveşte, aminteşte-ţi foamea naţională de recunoaştere internaţională (remember dezbaterea despre „dar şi gimnastele noastre sunt oameni”) şi alte simptome clasice ale ipocriziei endemice de care suferă poporul român.

    PS: am un bestial Dumestre nou, să ţi-l dau cîndva🙂

  3. Caracteristica noastra primordiala este sa ne laudam cu ce au facut altii. Cum i-am batut „noi” pe turci, cum eram „noi” Granarul Europei, si mai nou cum am castigat tot „noi” premiul Nobel.
    Asta este, cand n-ai cu ce sa te lauzi, inventezi

  4. Holy shit, asta e super tare!
    You have a point here, mate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: