Luând lucrurile în ordine

Luând lucrurile în ordine (şi pe scurt, că iar mi-e somn):

  • Aţi văzut la teveu ştirea aia cu popii din Timişoara care se plângeau de criza care le golea cutia milei? A se lua verbul „a goli” cu un dram de sare şi piper – nu le dispăreau banii din ea, dar în loc de 6000 de lei pe lună fac acum numai 3000. Asta înseamnă, pasămite, „a goli” pre limba popească. Pauvres, pauvres pussycats… Şi ruşine enoriaşilor iubitori de arginţi care au impresia că mântuirea se cumpără doar cu metanii, post şi rugăciune!
  • Aud că, în noua şi minunata lege a învăţământului, religia s-a înfipt bine în trunchiul comun al programei şcolare preuniversitare, ocazie cu care urez celor responsabili de asta un călduros ‘ai sictir.
  • Lăsând niţel la o parte cele sfinte, aud, de asemenea, că Guvernul şi-a asumat responsabilitatea în Parlament pe nişte texte de legi şi-a publicat pe site-ul propriu nişte texte de legi niţel altfel. N-am stat să verific (că mi-e somn), dar îi cred în stare. Aşa stând lucrurile, râd mânzeşte afişând o privire lejer maniacală. România te iubim că ca tine nu găsim!
  • Şi revenind la religie şi relaţia ei cu statul, am dat în seara asta, prin bunăvoinţa faringulei, peste fraza săptămânii: „A village cannot reorganize village life to suit the village idiot”. Interviul întreg aici.
  • Ah, să nu uit. Astăzi, în premieră, Sofia s-a întors singurică de pe spate pe burtică. În curând o să înceapă să mişune de-a buşilea şi să-şi bage degeţelele prin prize şi alte locuri de genul ăsta.

~ de paganu pe Septembrie 17, 2009.

6 Răspunsuri to “Luând lucrurile în ordine”

  1. bravo ei, hai ca mai e un pic pana n-o sa o mai poti tine in loc. pentru prize sunt protectii, dar gaseste tot timpul alte prostioare de facut.
    ma intreb eu, ce ne facem cu ei peste 5-6 ani, cand o sa intre la scoala si o sa inceapa clorificarea creieraselor cu cruci? ca pana atunci , o sa se dea si bacu din povesti cu jezzas.

    • Nu’sh, io nu-mi fac probleme din pricina asta. Poate e sindromul parintesc „copilul meu e mai breaz”, dar nu cred c-are s-o duca nimeni prea usor de nas. Avem io si Ioana grija😀.

  2. Bravo Sofiei!

    Si timp de 5-6 ani, pana merge la indoctrinare, pardon, scoala, invat-o sa puna intrebari, sa puna la indoiala totul si sa gandeasca logic.

  3. @messa si paganu, exista carti pe tema, scrise de atei evident.
    raising freethinkers si parenting beyond religion.

    Ambele bune si apreciate.

  4. hai, ca mai e nitel pan’ la lectiile de religile aplkicata cu „alinutza nu si-a facut cruce cand a trecut prin fata bisericii si doamne-doamne a pedepsit-o :ieri a calcat-o masina”
    sau discutii savante la gradi cu „duamna” despre sex, moarte si religie. alea-s nenorocire. fii-sa lu prietena mea e in depresie de juma de an pe motiv de „daca te duci la doamne-doamne, mami, cum a zis doauma….eu ce ma fac, raman singura?”
    ori ii luam de gat…ori ne resemnam.
    toate cele bune Sofiei si voua si mult noroc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: