Cum ne-am mai justifica tâmpeniile sinistre…

dacă n-ar exista Biblia? La naiba, ar trebui s-o inventăm. Ştire dintr-un ziar bahamian… bahamic… bahamasc? În fine, din Bahamas: nişte oameni de bine s-au gândit să scoată în afara legii violul în cadrul căsniciei (era şi timpul!), iar nişte cetăţeni cu frica lui Dumnezeu se declară împotrivă, pe motiv că Biblia ne spune că, prin căsătorie, soţii devin un singur trup şi-atunci n-ai cum să violezi ceva ce e deja al tău (or fi incluzând şi progeniturile în categoria asta?). Dintre toate declaraţiile citate în articol, cea mai greţoasă e de departe a unui cretin plăcut înaintea Domnului, Elvis Russell pre numele său:

Chiar dacă femeia îl refuză pe soţul său, tot nu poate fi considerat viol, pentru că e soţia lui. Omul a făcut ce era de făcut la biserică, iar femeia i-a spus „Da”, aşa încât, din acel moment, chiar dacă un bărbat îşi forţează soţia să întreţină raporturi sexuale, nu este vorba de viol.

Mie-mi sună a prostituţie forţată în care Sfânta Biserică se joacă de-a peştele, având de asemenea grijă să condamne ca preacurvie orice relaţie sexuală pentru care nu şi-a primit darul.

Articolul întreg aici. Mai vrea careva în Bahamas?😀

~ de paganu pe August 19, 2009.

Un răspuns to “Cum ne-am mai justifica tâmpeniile sinistre…”

  1. Locul ideal pt luna de miere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: