Grătare, grătărele

O ştire din Cotidianul mă face să reflectez la sportul naţional de weekend – grătarul. Şi la obsesia românească pentru el, la ideea că „a mânca bine” înseamnă o halcă de carne, doi mici de supermarket şi nişte cârnaţi umpluţi cu diverse căcaturi bizare plus ceva carne, toate trântite pe grătar şi perpelite acolo vreme de jumătate de ceas. A nu se înţelege greşit – n-am nimic împotriva cărnii fripte, mai ales dacă e lipsită de căcaturile bizare pomenite. Dar faptul că, la noi, o masă în cel mai autentic stil neolitic reprezintă un soi de bunăstare accesibilă, mai nou, oricui mă face să mă gândesc la Epoca de Aur, în care orice bucăţică de carne era obligatoriu însoţită de litri întregi de sos, în care să întingi sănătos cu coltucul de pâine şi să umpli maţu’. Aşa stând lucrurile, grătarul era un lux, iar tocana – o permanentă frustrare, pe care ne-o rezolvăm acum. Ceea ce n-ar fi o nenorocire dacă pe lângă burdihane n-am umple şi pădurile de PET-uri, pungi şi alte plastice. Câteodată regret vremurile când nu prea existau locuri în pădure unde să-ţi poţi frige liniştit halca de carne la proţap fără să se invite vreun urs la grătarul tău, şi eventual să-ţi ardă vreo brâncă după ceafă dacă nu te cărai suficient de repede. Atunci era oraşul oraş şi pădurea pădure, măcar ştiai unde te afli. Acum diferenţele s-au mai topit – urşii merg la oraş să ia masa la tomberon, iar fiinţele umane sau cvasiumane practic îşi golesc tomberoanele în pădure. Creşte entropia…

PS. Şi mă scoate din minţi şi uniformitatea asta absolut greţoasă. Vreau şi eu să văd pe cineva care pleacă la pădure cu vasul de fondue în loc de grătar. Sau poate nu se cuvine, poate nu se cade, la pădure mâncăm doar ca vânătorii, mâncăruri simple (neolitice, cum ziceam) şi bărbăteşti (respectiv care transformă arterele în furtunuri de PVC), chit că ţi-ai vânat prânzul la Carrefour.  Poate la pădure nu tre’ să mănânci decât carne friptă, orice bucate mai elaborate ar reprezenta o contaminare simbolică, deşi, de pildă, fondue-ul e orice numai elaborat nu, dar deh, are nume franţuzesc şi prin urmare e de figuri şi-şi are locul numai în restouri scumpe. La dracu’, e brânză topită!.

~ de paganu pe Iulie 17, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: