De n-ar zidi Domnul casa…

Acum ceva vreme, iubitorul de caracatiţe P.Z. Meyers de pe pharyngula îşi atârna pe blog o schemuţă care arăta destul de clar raportul, din perspectiva unora, dintre eforturile omeneşti şi bunăvoinţa (sau, după caz, hachiţele) Domnului. A mai fost preluată pe bloguri româneşti, dar o copiez şi eu aici, că e moca:

Chase Kear has a serious accident, fracturing his skull.


Bystanders call for emergency medical help on their phones.

Doctors arrive in a helicopter.

Doctors administer emergency care.

Helicopter arrives at hospital; doctors take him into surgery.

Surgeons remove portion of his skull to protect his brain from swelling.

Kear is treated with antibiotics to prevent infections.

Swelling reduces, doctors restore Kear’s skull.


Bystanders pray.

Family prays.

Family prays.

Family asks for the last rites to be administered to Kear.

Family prays.

Family prays.

Family prays.

Family prays.

Kear survives, is rehabilited, and seems to be making a full recovery.

There are two ways of looking at this event. You either look at all the hard work that was put into saving Kear and helping him recover (the left column), or you ignore all that and pretend it was a group of people sitting around with folded hands who magically prodded an invisible man to do indetectable things that saved him (the right column). The latter view is now prompting the Catholic Church to send in a team of ‘investigators’ to determine whether Kear’s recovery was a miracle.

Postarea întreagă o găsiţi aici.

Ei bine, coloana din dreapta este rezumată cum nu se poate mai bine în Psalmul 126 (sau 127 la papistaşi):

De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte.

Domnul, în nesfârşita lui bunătate, ne-a dat, printre altele, puterea de a zidi case. Ca o pramatie ce se află, însă, şi-a păstrat un butonaş de override pe care îl foloseşte oricând are poftă. Aşa stând lucrurile, de câte ori zidim o casă şi nu cade nici un meteorit peste ea, nu avem parte de nici un cutremur, tsunami, bombă ghidată prost de americani sau alt eveniment de soiul ăsta (nu degeaba englezii numesc catastrofele naturale acts of God), se cade să cădem în genunchi, poziţie mult plăcută Atotputernicului, şi să-i mulţumim că nu s-a căcat pe munca noastră. Halal!

Dar toată povestea asta are şi o parte bună, produsă, în mod surprinzător, de un popă – Vivaldi. Acum că m-am uşurat, am să aduc mulţumire Sfântului Baudolino, care a prilejuit această postare fluturându-mi Psalmul 126 pe la nas. Mergeţi dară, dacă aveţi poftă, şi mângâiaţi-vă urechile.

~ de paganu pe Iulie 2, 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: