Despre vinovăţie

Scumpe cetitorule,

Cu siguranţă că, printre cunoştinţele tale, se află câte unul, câte una sau chiar mai mulţi care se poartă precum un elefant în magazinul de sticlărie. Care răstoarnă întotdeauna berea pe câte cineva la terasă, care scrumează din greşeală pe covor, care uită că tocmai te-ai despărţit de iubit/iubită, suferind copios din pricina asta, şi te întreabă candid ce mai face Gigel sau Pipina, aducându-ţi lacrimi proaspete în ochi. Cineva care nu uită să-ţi amintească în faţa nevestei ce tare a fost vineri seara la clubul de striptease sau măcar la biliard deşi, ştie toată lumea, tu vineri seară ai stat până târziu la muncă din pricina unui afurisit de proiect. Sau poate îţi vin în minte necunoscuţii care te calcă zdravăn pe picior în tramvai, care se împiedică şi-ţi lovesc tocmai mâna în care ţii ceaşca de cafea extrem de fierbinte, care strănută emiţându-ţi drept către ceafă o generoasă ploaie de picături, care, la slujba de Înviere, stau suficient de aproape în spatele tău încât să-ţi dea foc la păr cu lumânarea. Ai remarcat, poate, că aceşti semeni ai tăi care comit mult mai des decât ceilalţi (doar oameni suntem cu toţii, şi supuşi greşelii) asemenea fapte se pierd, apoi, în cele mai elaborate scuze. Că îşi aştern pe faţă cele mai dezolate expresii, că ochii le adoptă pe dată expresia unui pui de basset care a vomitat pe covor şi acum aşteaptă o bătăiţă, că sinceritatea cu care îşi regretă fapta nu poate fi pusă la îndoială. Poate că i-ai iertat, crezându-i neîndemânatici, sau poate i-ai numit, mai degrabă în sinea ta decât cu voce tare, idioţi, cretini, boi, vaci; poate ai vrut să le pomeneşti de distinsa lor mamă, poate ai vrut să-i pocneşti cu sete dar te-ai mulţumit să mârâi un „Nu-i nimic”.

Ei bine, dragă cititorule, te-ai înşelat amarnic în aprecierea acestor semeni ai tăi. Nu sunt neîndemânatici, nici idioţi şi nici nu umblă cu capul în nori. Faptele lor, aparent reprobabile, sunt expresia celui mai rafinat hedonism, sunt demne de cel mai luminat urmaş al lui Epicur, sunt subtile şi savuroase totodată. Căci ce mai înseamnă un paté de foie gras, un pahar de vin bun sau o partidă de sex sălbatic dacă le comparăm cu dulcea, cu divina savoare a vinovăţiei asezonate cu un praf de iertare? Spune-mi, cetitorule, ce plăcere e mai mare decât aceea de a goli un pahar cu apă rece atunci când gâtlejul îţi e uscat ca iasca? Ei bine, ce fac cei pomeniţi mai sus e să nască în sine o nevoie mai arzătoare decât setea după o drumeţie de-o zi prin Sahara, pe care generoasa ta iertare o va ostoi cu vârf şi îndesat. Să fim serioşi, de câte ori ai pocnit pe cineva pentru că ţi-a răsturnat îngheţata pe tricou? Şi apoi, un individ de acest soi va şti întotdeauna să-şi aleagă victimele sau, mai degrabă, binefăcătorii, astfel încât riscul unei scatoalce să fie minim, iar probabilitatea iertării – maximă.

Oamenii de soiul ăsta sunt numiţi de jidovi schlemiel şi, oricât ar părea de bizar, printre cei dedaţi la deliciile vinovăţiei ei reprezintă cea mai inofensivă categorie. Mai sunt şi alţii, care nu se mulţumesc cu scăpatul şerveţelului abia folosit în supa vecinului de masă. Aceştia din urmă ţintesc mult mai sus şi sunt, în comparaţie cu primii, ca dependenţii de heroină luată cu oleacă de ecstasy faţă de fumătorii ocazionali de iarbă. Asta pentru că, nemaiajungându-le tripurile ocazionale din tramvai sau de la petreceri, nefiind doritori să-şi lase fericirea pe mâna oricui s-ar găsi prin preajmă şi ar fi dispus să le ofere niţică iertare, apelează la o Seringă Divină care, ca artificiu suprem (şi aici trebuie să le admirăm arta), reprezintă atât cauza nevoii, cât şi calea de satisfacere a acesteia. Întru lămurirea ta, cetitorule, am întocmit o mică listă de motive de vinovăţie utilizate de aceşti maeştri ai culpabilităţii pentru a-şi satisface nesăţioasa poftă.

1. Plăcerea. Ce împlinire mai potrivită, ce cireaşă mai delicioasă pe tortul unei partide de sex, al unui pahar cu vin, chiar al unei cărţi citite atunci când ai de scris o lucrare de diplomă, decât vinovăţia?

2. Dorinţa. Atunci când obiectul dorinţei nu e la îndemână, îţi poţi găsi satisfacţia în vinovăţie. Râvneşti la nurii unei doamne şi nu poţi să te bucuri de ei pentru că doamna e a aproapelui? Simte-te vinovat, e o plăcere mult superioară şi, evident, lipsită de complicaţii.

3. Raţiunea. Nu trebuie defel să fie seacă, rece, lipsită de viaţă. Ori de câte ori te surprinzi gândind raţional, presară pe deasupra, după gust, puţină vinovăţie. Pretextele pot fi găsite în orice carte sfântă. Astfel, pe lângă beneficiile evidente ale raţiunii, te poţi bucura şi de această ambrozie a sufletului care este vinovăţia.

4. Păcatele imaginare. Te-ai surprins vreodată dorindu-ţi să săvârşeşti ceva respingător, monstruos chiar, şi, mai cu seamă, complet gratuit? Ei bine, sunt şanse serioase ca tu să fi căutat savoarea vinovăţiei pure împins de cine ştie ce cauze interioare pe care hai mai bine să nu le discutăm aici.

5. Satisfacerea propriilor nevoi. Mănânci când ţi-e foame, deşi copii din Somalia sunt subnutriţi? Stomacul îţi e deja plin, dar acum trebuie să te îngrijeşti şi de suflet. Cum altfel, dacă nu gustând la desert puţină vinovăţie?

6. Faptul de a trăi. Deşi pare a fi identic cu următorul, acest motiv de vinovăţie îşi merită, însă, un loc propriu în această listă. El nu se referă la simpla existenţă, ci la viaţa de zi cu zi – sigur ai făcut azi ceva rău, aşa că, dacă eşti o fire mai degrabă leneşă şi n-ai chef să găseşti un motiv ceva mai bine definit, te poţi bucura seara de un sentiment difuz de vinovăţie prilejuit de ziua care tocmai a trecut. Nu e ca atunci când te simţi vinovat pentru că te-ai masturbat, dar după o zi istovitoare la muncă, merge.

7. Propria naştere. Regina motivelor de culpabilitate şi încununarea tuturor acestora, propria naştere oferă delicii numai celor mai avansaţi pe calea spinoasă, dar plină de satisfacţii a vinovăţiei. Ea permite întreţinerea unui sentiment permanent de culpabilitate, pe care cei hârşiţi în practicile discutate aici îl pot menţine chiar la intensităţi foarte ridicate.

~ de paganu pe Iunie 11, 2009.

2 Răspunsuri to “Despre vinovăţie”

  1. tot ce dai, primeşti înapoi. dai bună seara, primeşti ziua bună🙂
    iertare? ce-i aia iertare? păgâni suntem cu toţii… nu cunoaştem iertarea, dar suferim, din când în când de binecuvântate pierderi temporare de memorie

    zic binecuvântate pentru că exact asta înseamnă să nu-ţi aminteşti ce-ai avea de iertat: o binecuvântare pentru tine, că nu ţii minte ce te-a necăjit, şi-un bilet câştigător la loteria greşelilor pentru cel care ar avea nevoie de iertarea ta.

    oricum, cine-mi cere iertare, primeşte respectul meu.
    iar cui (ajung să) îi cer iertare, îi port de grijă.

  2. Neîndemânatecii nu sunt aşa dintr-un hedonism pervers…

    Well, poate o minoritate dintre ei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: